Isarescu zice c-am fost fraieri

In urma cu cateva zile, Guvernatorul Bancii Nationala a Romaniei s-a referit la acelasi controversat subiect al clauzelor abuzive, reluand teoria apararii deponentilor si nu pe cei ai bancilor, cum ar putea fi interpretata pozitia Bancii de emisiune.

„Nu sunt de acord cu ideea ca bancherii au castigat prin faptul ca in noul acord cu FMI s-a decis ca procesele contra clauzelor abuzive din contractele de credit vor putea ajunge la instanta suprema, iar deciziile nu se vor aplica retroactiv. Au castigat depunatorii. Daca s-ar fi aplicat aceasta lege, nu stiu cat ar castiga debitorii si cat ar castiga de fapt avocatii lor. In realitate, de castigat va castiga stabilitatea tarii, stabilitate de care avem cu totii nevoie”, a spus Isarescu.

Si mai zice: „Nu suntem avocatii bancilor. In orice stat de drept cei nemultumiti se adreseaza instantelor. In definitiv clauzele astea abuzive sau neabuzive sunt intr-un contract pe care l-au semnat oamenii. Intr-un stat de drept, cand semnezi ceva, iti asumi ceea ce ai semnat!Faptul ca n-au inteles sau n-au stiut ce e acela risc valutar nu e un argument. Persoane care in urma cu cativa ani stateau pe noi ca ciocanitoarea ca ce avem cu creditarea vin acum sa ne spuna ca vezi Doamne oamenii nu au stiu ce semneaza”

Intrebare: Oare de ce in alte tari este altfel?

Studiu BNR: Bancile incaseaza abuziv de la clienti 1,1 miliarde de euro anual

Agentia Mediafax face publica o informatie interesanta. In urma unui studiu de impact realizat de Banca Nationala a Romaniei, bancile au calculat pierderi de circa 5 miliarde lei (peste 1,1 miliarde euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate in contractele de creditare din relatia cu populatia.
Simularea BNR a avut in vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instantele de judecata, inclusiv in conditiile in care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu intelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori prevede ca pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedeste negocierea.
Odata cu introducerea in noul Cod Civil a proceselor colective, bancile vor fi sa modifice in toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instante printr-un astfel de litigiu. Mai clar, daca eu castig un proces impotriva bancii XX si instanta declara o anumita clauza contractuala abuziva, atunci banca in cauza este obligata sa modifice/elimine aceasta clauza din contractele sale cu toti clientii, fara ca acestia sa intenteze vreo actiuneBNR a informat Guvernul asupra acestei probleme. Unele surse afirma ca din totalul bancilor care opereaza in Romania, doar doua banci mari si-ar deteriora situatia, dar aplicarea precvederii nu ar duce la faliment.

Potrivit unor surse judiciare, studiul de impact arata o deteriorare a situatiei financiare doar in cazul a doua banci mari, insa nici in aceasta situatie nu ar fi vorba de vreun pericol pentru ca vreo institutie de credit sa intre in faliment ca urmare a aplicarii prevederii.

Ce nu spune clar acest studiu este urmatorul fapt. In acest moment, bancile din Romania incaseaza abuziv de la populatie peste 1,1 miliarde de euro anual. Introducerea in noul Cod Civil a procedurii proceselor colective ere prevazuta pentru inceputul anului acesta, dar a fost amanata din cauza interventiei FMI care s-a aratat foatre ingrijorat de pierderile bancherilor. Acum Guvernul are posibilitatea sa puna lucrurile in normalitate.
Semneaza acum petitiea prin care cerem statului sa intervena energic si sa analizeze situatia comisioanelor si taxelor in sistemul bancar romanesc. Este inadmisibil ca in tara cu cel mai mic salariu pe cap de locuitor, sa se plateasca cele mai mari comisioane bancare.

Cat ne costa cardul de salariu?

Toate bancile romanesti se inghesuie sa ofere carduri de salariu. Au facut o multime de oferte angajatorilor, astfel incat penmtru orice salariat cardul a devenit un ‘must’. Vanatoarea acestor carduri de catre bancile romanesti se justifica prin numeroasele tranzactii legate de acest card. Adica, mai simplu zis, oamenii care traiesc din salariu vor face toate platile si cumparaturile fie folosind sistemul online, fie retragand banii prin bancomate si operand cu cash.

Recent portalul de servicii financiare eFin.ro a realizat o analiză pe baza ofertelor bancilor din care spicuim cateva informatii

Comisionul perceput de BRD pentru retragerea de numerar de la ATM-urile bancii este de 0,2%, minimum 0,5 lei, in timp ce eliberarea de numerar la ghiseele institutiei este taxata cu 0,5%, minimum 3,5 lei. Pe de alta parte, pentru eliberarea de numerar de la ATM-urile sau ghiseele altor banci se percepe o taxa de 1%+4 lei. Emiterea cardurilor costa intre 10 si 200 lei (in functie de tipul cardului), iar acordarea descoperit autorizat de cont este taxata cu 0,2%, maximum 100 lei. Utilizarea ATM-urilor pentru schimbare PIN-ului costa 2 lei. Inlocuirea cardurilor este taxata cu sume intre 10 si 50 lei in Romania, pretul pentru aceasta operatiune ajungand la 225 dolari in strainatate.

La BCR, retragerea de numerar la ATM-uri este comisionata cu 0,2%, minimum 0,2 lei, in timp ce utilizarea POS de la ghiseele institutiei pentru numerar este taxata cu 0,5%, minimum 8 lei. Comisionul pentru interogare sold la ATM-urile institutiei este 0,2%, in timp ce la ATM-urile altor banci din tara interogarea disponibilului este taxata cu 2,5 lei.

Dupa cum vedeti, de fiecare data cand o suma de bani se misca, bancile de mai sus, si  nu mai ele, te arde la buzunar (pardon, la card). Daca mai punem la socoteala si comisionul pentru administrare se ajunge lunar la o suma bunicica, suma care se inmulteste cu numarul de carduri administrate de banca.

Oare de ce este tolerata aceasta abordare? Din cel putin doua motive. In primul rand, cei care pot reglementa situatia au interesul sa fie prieteni cu bancile ca nu se stie cand e nevoie de un credit. In al doilea rand, pentru ca nimeni nu face presiune asupra acestor decidenti, pentru a-i obliga sa aiba o pozitie publica ferma.

Semneaza acum aceasta petitie prin care cerem statului sa intervena energic si sa analizeze situatia comisioanelor si taxelor in sistemul bancar romanesc. Este inadmisibil ca in tara cu cel mai mic salariu pe cap de locuitor, sa se plateasca cele mai mari comisioane bancare.

Sunt de vina clientii ca bancile n-au profitul pe care si-l doresc?

Bancile se plang ca nu le merge treaba. Adevarul este ca stiu sa planga si mai ales stiu pe umarul cui trebuie sa o faca. La fel de adevarat este ca ni se vand povesti prin care intrarea in pierdere a bancilor ar echivala cu o prabusire totala si ireversibila a omenirii. Acum imi dau seama de ce s-a prabusit Atlantida, n-avea banci.
Atmosfera relatiei contractuale dintre banca si client este mai peste tot la fel. Pe de o parte, o banca atotputernica si aparata de clauze contractuale scrise cu litere mici, formulate complicat si alambicat chiar si pentru specialisti in drept sau finante. De partea cealalalta un consumator care, vrea sau nu, trebuie sa accepte un noian de obligatii, unele dintre ele absurde, altele abuzive sau chiar ilegale. Banca nu este dispusa sa negocieze nici macar o virgula din contract, pentru ca, nu-i asa?, stie mai bine ce prevad legile si cum trebuie ele interpretate.

N-am auzit sa existe de consumatori care sa fi intrat cu arma in mana intr-o banca si a-i forta in felul acesta pe bancheri sa le acorde credit. Nu consumatorii au inventat creditul cu buletinul, nu consumatorii sunt cei care au introdus dobanda fixa pe o scurta perioada urmata de o dobanda dubla sau chiar mai mare ulterior, nu consumatorii au cerut credite in franci elvetieni, yeni japonezi sau alte monede exotice.

Vina principala pentru creditarea excesiva a unor consumatori care nu-si puteau permite sa-si asume o povara financiara mai mare decat le permitea starea lor le apartine, in primul rand, bancilor. De ce? Pentru ca, in goana dupa profiturile-record ale acelor ani, au creat tot felul de produse care sa incurajeze supraindatorarea, pentru ca i-au incurajat pe oameni sa se imprumute pana la limita superioara a capacitatii lor de indatorare si chiar peste aceasta. Iar pe langa asta, i-au pus sa semneze contracte cu zeci de pagini, pe care consumatorii le primeau cu 5 minute inainte de semnarea lor si pe care erau practic obligati sa le semneze in forma primita de la banca.

Pe cale de consecinta, vina de a avea acum un portofliu umflat de credite ce nu pot fi inapoiate apartine in primul rand bancilor. Cred ca undeva in lumea asta mare, exista o legislatie care anuleaza intelegerile care sunt obtinute prin metode neortodoxe, oferirea unor tentatii puternice (momeli cu alte cuvinte) fiind una dintre acestea.

In lumina celor de mai sus, deciziile bancilor de a modifica taxe si comisioane, nu au justificare in comportamentul clientilor ci in prostul management de care s-au  bucurat bancile in perioada respectiva. Statul, stat care in fond suntem noi, trebuie sa tina cont de asta si sa actioneze de o maniera care sa aduca lucrurile in fagasul lor corect. In primul rand, statul, prin reprezentantii sai din executiv si legislativ, ar trebui sa nu mai tina partea bancilor in relatia cu consumatorii. Aplicarea prevederilor noului Cod de Procedura Civila a fost amanata doar in partea care putea fi benefica pentru consumatori, in conditiile in care prevederi nefavorabile acestora, cum sunt cele privind poprirea si executarea silita, au intrat in vigoare la termen.

A venit momentul ca vocea si argumentele utilizatorilor de servicii financiare sa fie, in sfarsit, auzite de autoritati, iar interesele acestora sa se regaseasca in actele normative (legi, ordonante simple sau de urgenta, hotarari de guvern, etc). Trebuie stabilit un echilibru just intre institutiile financiare si utilizatorii de servicii financiare, cu respectarea stricta a legislatiei si bunelor practici europene.

Semneaza acum aceasta petitie prin care cerem statului sa intervena energic si sa analizeze situatia comisioanelor si taxelor in sistemul bancar romanesc. Este inadmisibil ca in tara cu cel mai mic salariu pe cap de locuitor, sa se plateasca cele mai mari comisioane bancare. Bancile trebuie sa obtina venituri in primul rand de pe urma creditelor pe care le ofera. In fond creditarea trebuie sa fie principala lor activitate. Solicitam statului, prin organismele sale specifice, sa determine bancile sa-si ia in serios principala lor misiune si si pe cale de consecinta sa diminueze actualele taxe si comisioane care le deturneaza catre activitati subsidiare. Deasemenea solicitam interventia statului pentru ca, in conformitate cu practica Uniunii Europene, anumite taxe si comisioane sa fie eliminate.

De ce 80% dintre romani iau in consideratie posibilitatea de a se muta la alta banca

Recent publicat de catre compania multinationala Cap Gemini S.A., raportul World Retail Banking Report 2013 informeaza ca peste 80% dintre romani iau in consideratie posibilitatea de a se muta la alta banca in urmatoarele6 luni. Concret, releva raportul, 16,2% dintre clientii romani ai bancilor de retail sunt hotarati ca in urmatoarele sase luni sa schimbe banca cu care colaboreaza in prezent, in timp ce alti 67,4% nu sunt siguri daca vor ramane clienti la aceeasi banca.

Clientii bancari romani sunt nesiguri si ingrijorati de evolutia sectorului bancar. Desi depozitele de pana la 100.000 de euro sunt garantate, doar 23% dintre respondenti sunt satisfacuti, restul de clientii avand mari nemultumiri legate de increderea si siguranta sistemului bancar.

La o concluzie apropiata ajunge si un studiu al Bancii Mondiale, potrivit caruia doar 1 din 8 romani are incredere in banci, ceea ce inseamna ca 87% dintre romani sunt sceptici.

World Retail Banking Report 2013 apreciaza ca institutiile de credit din Romania sunt concentrate mai mult pe problema profitabilitatii scazute, ignorand faptul ca nivel slab de calitate al serviciilor este un factor important pentru pastrarea clientilor. Restructurarea sectorului bancar, in scopul de a imbunatati profitabilitatea in dauna calitatii serviciilor oferite catre clienti, ar putea afecta relatia dintre client si banca.

In comunicat se mai spune ca bancile trebuie sa urmareasca diferentierea si sa obtina loialitatea clientilor si in alte moduri, subliniind ca doar 37% dintre romani sunt satisfacuti privind nivelul de cunoastere al nevoilor si preferintelor exprimate de clienti.

PETITIE: Diminuarea comisioanelor bancare si eliminarea taxelor care nu sunt conforme cu practica UE

Semneaza petitia aici

Catre:     Guvernul Romaniei, Ministerul de Finante,
Banca Nationala a Romaniei,
Protectia Consumatorului,
Avocatul poporului.

Conform unui studiu realizat de experti financiari francezi in 2010, nivelul comisioanelor bancare din Romania era printre cel mai ridicat din Uniunea Europeana, de 162,25 euro/an. Dintre cele 27 de state membre, tara noastra ocupa locul 23, fiind urmata doar de Cehia, Spania, Letonia si Italia.

Criza economica a deteriorat mai mult situatia, determinand un nivel si mai ridicat al comisioanelor bancare, In primul rand prin faptul ca in Romania puterea de cumparare a scazut dramatic. In al doilea rand, confruntandu-se cu lipsa tot mai acuta a contractelor de creditare, bancile au cautat noi surse de venit. Evident, metoda cea mai la indemana pentru bancheri a fost sa creasca tarifele pentru serviciile oferite. Prin urmare, s-au introdus comisioane acolo unde inainte nu cereau niciun ban, iar cele mai multe din comisioanele care existau deja au fost dublate.

Printre altele, bancile au majorat comisionul perceput pentru tranzactiile de pe cardurile bancare. Principiul „nimic nu e gratis” a castigat teren pe piata bancara. Singura institutie financiara aflata in portofoliul statului a renuntat si ea de la 1 octombrie 2012 la gratuitatea administrarii contului curent si a inceput sa aplice un comision lunar de 2,5 lei.

In prezent, bancile taxeaza acest serviciu cu sume cuprinse intre 1,5 lei si 7,5 lei pe luna. Se pare ca cel mai mult platesc clientii UniCredit Tiriac Bank. Comisioane mari percep si BCR SI BRD, de peste 3,5 lei. Avand in vedere ca in Romania sunt 13,3 milioane de carduri valide, la un comison mediu de 2,5 lei, bancile incaseaza, la 89 de milioane de euro pe an.

Serviciile de retragere sau depunere de bani se taxeaza suplimentar. Taxarea la depunere face ca in secunda urmatoare depunerii sa am mai putini bani decat am depus. Deoarece dobanzile la depozite au scazut mereu, se ajunge in cazul unui depozit pe termen scurt de trei luni ca la retragere (in urma aplicarii taxelor de depunere si retragere) sa se ridice mai putini bani decat au fost depusi. O imensa aberatie. Si lista poate continua.

Concluzia care se desprinde este ca in Romania esti pedepsit pentru ca iti pui banii la banca in loc sa-i tii la ciorap. Cu alte cuvinte esti amendat pentru ca utilizezi o facilitate a civilizatiei contemporane.

Prin prezenta petitie solicitam sa interveniti energic si sa analizati situatia comisioanelor si taxelor in sistemul bancar romanesc. Este inadmisibil ca in tara cu cel mai mic salariu pe cap de locuitor, sa se plateasca cele mai mari comisioane bancare. Bancile trebuie sa obtina venituri in primul rand de pe urma creditelor pe care le ofera. In fond creditarea trebuie sa fie principala lor activitate. Va solicitam prin urmare sa determinati bancile sa-si ia in serios principala lor misiune si si pe cale de consecinta sa diminueze actualele taxe si comisioane care le deturneaza catre activitati subsidiare. Deasemenea solicitam sa interveniti ca, in conformitate cu practica Uniunii Europene, anumite taxe si comisioane sa fie eliminate.

Semneaza petitia aici

BCR creste comisioanele

Dupa ce anul trecut BCR a introdus noile pachete de cont curent la costuri de administrare mai mari decât cele anterioare, banca extinde aceeasi politica de preturi si la clientii existenti. Pentru cea mai ieftina optiune de pachet, comisionul de administrare creste de la 3,5 la 4,5 lei, iar retragerile de numerar de la bancomat si ghisee sunt mai scumpe.

BCR, cea mai mare banca din sistem, si-a notificat clientii ca va schimba sistemul de comisioane incepand cu 27 aprilie. Cei care nu sunt multumiti de noua structura de costuri sunt invitati sa denunte gratuit contractul cu BCR pana pe 26 aprilie.

Ce se se schimba

Comisionul de administrare pentru pachetul de baza de cont curent (ClasiCont) creste de la 3,5 la 4,5 lei/luna. Pentru cei care au devenit clienti BCR dupa octombrie 2012, comisionul de administrare era deja de 4,5 lei/luna, iar din 27 aprilie aceasta masura se va aplica tuturor clientilor.

Comisionul de retragere numerar de la ATM BCR si ale grupului Erste creste de la 0,2% din suma retrasa, minimum 0,2 lei la 0,25% din suma retrasa, minimum 0,5 lei pentru cardurile de debit Maestro si Visa. Practic, pentru orice retragere mai mica sau echivalenta cu 200 de lei, clientul va plati un comision de 50 de bani (fata de un prag de 100 de lei pana la care se aplica suma fixa de 20 de bani pana acum), astfel ca retragerile mici si dese aduc mai multi bani bancii si lasa mai putin clientilor. De retinut ca platile cu cardul nu poarta niciun comision pentru detinator.

De asemenea, retragerile de la ghiseu sunt mai scumpe, comisionul creste de la 0,4%, min. 6 lei, la 0,6%, min. 8 lei.

Comisionul pentru platile intrabancare in lei intre conturile proprii ale clientului creste de la 3 lei la 4 lei pentru operatiunile la ghiseu si de la 1,5 la 2 lei pentru cele prin serviciul Alo 24 Banking BCR.

Pentru platile intrabancare in lei (alte conturi) comisionul creste la nivelul de 4 lei/operatiune, indiferent de suma, pentru platile efectuate la ghiseul bancii (de la min. 3 lei la max. 9 lei), 3 lei pentru platile efectuate prin Alo 24 Banking BCR (de la 1,5 lei), 2 lei pentru platile efectuate prin Click 24 Banking BCR (de la 1 leu). In continuare, platile efectuate prin serviciul Tranzactii Mobile costa 1 leu/operatiune.

Pentru platile interbancare in lei, comisionul creste la nivelul de 6 lei/operatiune, indiferent de suma, pentru platile efectuate la ghiseul bancii (de la min. 4 lei, max 10 lei), 4 lei pentru platile efectuate prin Alo 24 Banking BCR (de la 3 lei), 3 lei pentru platile efectuate prin Click 24 Banking BCR (de la 2 lei), si scade comisionul pentru tranzactiile mobile de la 3 lei la 1 leu.

Comisionul pentru plati interbancare in valuta (in afara sistemului BCR) prin Click 24 Banking BCR, noua valoare va fi 0,1%, minim 10 euro, maxim 500 euro, fata de 0,05%, min. 7,5 euro, max. 250 de euro.